Munca din placere

Nu este nici prima ,dar nici ultima data cand scriu si cand ma regasesc in miile de articole de pe acest site care mi-a deschis orizonturi spre lumea in care scrisul este mai presus decat orice gest sau mimica pe care il exprimam. Scriu. De ce ? Pentru intelegerea celorlalti pentru ca astfel eu pot sa ma exprim. Este greu sa poti vorbi doar cu un ecran, de aceea nu incurajez in totalitate un blog. Este greu sa te desparti de lumea virtuala si odata intrat aici nu vei mai putea iesi,dar trebiuie sa incerci sa poti sa te exprimi si liber catre oameni in carne si oase. E drept este mai greu,dar nu ai nimic de pierdut.

A scrie este precum dansul in ploaie , te simti bine printre lacrimi,insa nu pot spune ca nu imi place ceea ce fac si mi-as dori ca munca mea sa fie intr-adevar promovata intr-un fel sau altul. Mi-as dori sa incerc sa public o carte,cu mici eforturi si zile pierdute , macar nu in van. Iubesc sa scriu. Ma simt ca si cand as putea sa vorbesc cu oricine , de orice varsta,de orice sex.

Acest articol il public pentru voi,pentru a va face sa intelegeti ca ceea ce fac nu este o obligatie, ci o placere nespusa, insa va incurajez ca din cand in cand sa vorbiti liber in societate. Sa aveti o balanta intre aceste moduri de comunicare. 

Pierduta,(…in lumea ei)

 Pierd oameni , cu chipuri straine de demoni sau ingeri inca nu stiu. Ma bucur ca raman depare de mine si nu m-am atasat repede de ei.

Negrul din ochii ei te sperie… te face sa te ineci in marea neagra de lacrimi .Este diferita si spune ca oamenii sunt diferiti , dar de fapt ea nu ii intelege. E ea si restul lumii. Canta marea si felinarul clipeste incet pe langa glasul ei de sirena.Am iubit-o …dar ea a ales o iubire inselatoare.Are prea repede incredere in oameni si vrea sa iasa din carapace fara ajutor. Adevarul este ca oricine are nevoie de ajutor chiar si ea , dar este nerecunoscatoare, artificiala si imatura.Pierduta pentru mine, pentru ea si pentru restul lumii.Iar eu pentru ea ma simt nimic.

Ea nu vede cu inima, vede o ura si in sufletul ei este o ceata neagra , amestecata cu o potiune de culoare , la suprafata pentru a se pacali. Reuseste sa plece si sa vina precum un val de putere,diferenta regasindu-se aici. Ea nu are nici un pic de putere. Nici sa ma judece si nici sa se schimbe. Este pierduta . In lumea ei nu se regaseste in nimeni si fumeaza de parca ar urma o apocalipsa. Bea ca o englezoaica si minte precum Pinocchio.

Uraste muzica buna pentru ca ea in esenta este muzica rea ce imi canta in suflet si in minte odata. Cand iti amintesti toate pericolele prin care am trecut,arzand ca taciunii, cazand, fragili cu mult inainte de zilele in care nu te predai cu ani in urma si, in fine, stii ca ducem un razboi greu pe care tu nu vrei sa il infrunti, sa il intelegi si niciodata nu o vei face. O sa ramai cu sclavii si cu soldatii castelului tau , fara nici un  pic de defensiva. Uita,iarta , fa-ti tu singura lumina in intuneric.

Spune-mi tu daca suntem chiar pierdute, ca sa ma pot elibera. Mai vrei sa bei ceva ? Hai sa mai bem un pahar, poate uiti de durere. As putea scrie romane despre tine dar tu esti o pasare calatoare si ai fugi cu romanul in tarile calde…( daca intelegi ce vreau sa zic).

Fiecare lucru pe care il vad sau orice sunet aud este strans legat de viata. Viata pe care oricine o are si o sauvureaza. Unii mai mult altii mai putin. Imi este frica de necunoscut. Dar ma prefac si joc teatru pe scena vietii, in care fiecare om este personajul lui principal. Inconjurat de personaje episodice ,secundare,negative sau pozitive. Creatorul scenariului fiind zeul suprem. Spectatorii sunt oamenii necunoscuti care ne inconjoara. Nu este uimitor? Cum viata se poate asemana cu o scena de teatru. Sau un serial . Un film. De ce? Pentru ca fiecare lucru la care ne gandim este si vine din noi. Noi ne cunoastem cel mai bine pe noi. Noi putem sa ne facem sa suferim si de asemenea, tot noi ne facem pe noi fericiti. In ce dilema mare v-am pus…Pai, este logic. Viata fiecaruia este diferita, oamenii sunt diferiti si de aceea fiecare concept , fiecare scenariu este diferit.

Hah…

​Ce vreau sa spun cand ma refer la fericire. Este incredibila. Este uimitor cum un om crede in el si in acelasi timp este uimitor cum suntem pacaliti de un sentiment asa distrugator vietii. Dar in acelasi timp este esenta ce ne diferentiaza de altii , ce ne ajuta sa trecem peste probleme si cum sa uitam de griji si de probleme. Vad in fericire tot ceea ce nu vad in iubire. Iubirea este strans legata de fericire. Prin fericire putem iubi. Fara fericire am fi niste roboti cu inimi de otel. Fara sentimente. Lumea este o continua alergare in jurul fericirii. Am putea incerca sa uitam de acest sentiment uneori. Nu trebuie sa il cautam . El vine de la sine. Tot firul de ata al vietii pe care escaladam este o insiruire de evenimente ce trebuie sa se petreaca intr-o anumita ordine. Daca nu s-ar petrece asa ,atunci am avea nevoie de multe foi si pixuri sa ne scriem noi soarta. De aceea trebuie sa nu cautam nimic. Totul vine din exterior.

Visul lui Sonny, robotul (S.F – compunere )

Era 34 decembrie , o zi insorita,iar cerul rosu era ca un laser si norii albi abia se mai zareau. As fi vrut sa stiu ce se intampla,dar fara sa ma uit prea mult in sus , zaresc un O.Z.N. Eram de-a dreptul impresionata de tot ce se intampla in jur. In O.Z.N erau numai roboti.

Dintotdeauna imi doream sa vad un robot si iata ca visul meu a devenit realitate.Sonny, robotul se indrepta catre mine si parca vroia sa ma faca sa nu-mi fie teama de el. Cine stie din ce galaxie sofisticata venea noul meu prieten.Am fost foarte surprinsa sa aflu care era visul lui. Pana atunci nu credeam ca si robotii au sentimente. Eu ii vedeam ca fiind doar niste mecanisme performante.

Visul sau era sa devina om si sa isi gaseasca prieteni pe Terra. Eu puteam sa il ajut. Imi doream tare mult un prieten special. Imi doream libertatea pe care puteam sa o am doar cu Sonny. Eram surprinsa sa stiu ca el ma facea sa fiu deschisa si sa ma simt speciala. Sa ii spun totul. Dar eram si speriata in acelasi timp. Daca a venit sa faca experimente pe noi oamenii?  NU! M-a asigurat ca totul o sa fie bine. Am devenit prieteni. Ieseam in locuri retrase doar pentru ca el nu avea incredere in oricine , l-am facut sa aiba incredere in mine si i-am descris ,,Mingea cu Viata” . Ii placea sa cante. Impresionant. Credeam ca arta nu s-a nascut inca pe alte planete. Uimitor. Erau cu 100 ani inaintea noastra. Dar Sonny era ca mine… ii puteam intelege supararile. Pacat. A venit ziua cand trebuia sa ne despartim… Imi va lipsi. 

EL,EA 2.O

Ne-am intalnit…probabil ca nu exista coincidente. Asa a fost sa fie. Ne priveam. Eram doi copii. Pentru noi dragostea devenea ciudata . Eram mici si probabil nu sunt emotii prea puternice atunci? Ori copiii inteleg dragostea adevadarata fara promisiuni? M-am tot gandit la EL. Sunt multe emotii pe care le simtim cand ne privim in ochi. Il iubesc dar nu indeajuns ca el sa stie. Il iubesc pentru faptul ca ma intelege,ma ajuta si a fost mereu acolo. EL a venit din viitor el stia ce se va intampla. Mereu statea acolo si ma veghea,iar eu prin el respiram . Mereu imi citea gandurile. E malefic,dar incantator. E mereu acolo : in mintea mea ,in gandurile mele. Zambeste putin,dar el stie. Ma cunoaste. Este ca si ego-ul meu. A trait mereu in spatele meu. Asculta si plangea o data cu mine. Se temea de necunoscut , dar stia ce va urma. M-a pacalit mereu. Dar eu l-am crezut. Cine nu l-ar crede? Este menit sa fie mereu acolo. Si intr-o zi …poate ca nu o sa mai fie. Mint. Va fi mereu in inima mea. Prin el caut mereu trecutul meu. Cum e altfel? Mi-am creat propriul trecut. Cum as putea sa imi fac si viitorul,asa-i? Nu e atat de greu. Uneori ma uit la mine si nu ma mai recunosc. Dar cred ca versiunea mea adevarata va disparea o data cu timpul. Ma tem de viitor. EL nu ma va duce acolo. Nu mi-ar face una ca asta. Nu vrea sa ma lase sa aflu ca EL nu va mai fi in acea perioada. Atunci…va trebui sa ma obisnuiesc cu tot ce am . Este bine. Nu ma sperie nimic mai mult decat viitorul. O sa il caut si atunci. Sau poate sa ma opresc. Voi lasa totul asa cum trebuie…

My father

Eram acolo si …mi-a spus …ca ma iubeste,ca nu ma va parasi niciodata si ca va fi mereu alaturi de mine . A plecat , a lasat in urma doua inimi frante prin care urca si coboara basul inimii lui. Iar acum de ce se freeste sa treaca pe aici? Esti departe nu neaparat de noi , de viata ta de trecutul tau. Da corect. Trecutul nu mai conteaza , timpul e pretios,asa-i?

Nu suferi dupa persoanele pe care le-ai pierdut, suferi dupa timpul pierdut cu anumite persoane. Trist.Uitam sa mai iubim,uitam sa pretuim, cu ce folos noi mai traim? Ne intrebam mereu de ce dar niciodata nu vedem lacrimile de pe obrazul celorlalti , decat atunci cand intelegem cu adevarat problema si atunci cand dam importanta persoanei de langa noi. Au trecut 16 ani din viata mea, si ce am realizat? Am prieteni,am o mama si un tata…nu impreuna pentru ca soarta asta haina i-a despartit , iar drumurile lor nu se mai intersecteaza,sunt ca doua paralele infinite si de neatens, am o situatie buna la scoala si un iubit.

Ne distrugem o data cu urmatoarea secunda, o picatura de sudoare cade cand iti scri si o lacrima pe obraz, ce folos tu nu ai timp de mine, macar sa vezi o poza sau sa asculti o melodie. Nu vreau palate si nici bijuterii, vreau doar ca tu aici sa fii.

Uitam candva de tine…nu pentru ca nu te voiam, ci pentru ca ai plecat si absenta ta ma motivase…sa uit…sa iert si sa sper ca totul o sa fie bine.

Ai uitat cand ,,peste” imi ziceai? Da …o amintire a sufletului si a zambetului imi va ramane mereu intiparita in minte..doar ca ..cu timpul voi uita… dar nu te voi ierta. Crede-ma ca nu vreau sa ma intelegi , vreau doar sa fii acolo langa mine atunci cand am nevoie. Cand simt nevoia unei imbratisari calde, ma cuibaresc langa tine. Nu ma deteriorez in timp, imi voi curata si imi voi spala pacatele in apa vietii.

Încrederea

O femeie îti va oferi mereu încrederea ei. Mereu va fi atentă la cum te comporți cu ea si te va iubi fără să îți reproşeze ceva. Noi femeile suntem demne şi trădarea doare cel mai tare. Când te joci cu mintea ei şi când nu îi demonstrezi ceea ce simți. Încrederea ți-a oferit ocazia să realizezi că ea chiar te iubeşte. Ai renunțat de multe ori la ea şi ai tratat-o ca pe un nimeni. Ai spus că o iubeşti şi ai plecat fără urmă . Nu te-ai mai uitat înapoi. Pentru că aşa eşti tu. Ea te iubea . Încrederea pe care ți-a acordat-o nu a fost gratis . A vrut în schimb atenția ta , înțelegerea ta.

Durere..

  Este un sentiment care nu poate fi asociat sau comparat cu oricare altul. Am inteles cand am vazut cat de dureros este sa pierzi o persoana draga. Toata lumea te vede mereu tare , fericit dar nimeni nu stie ce este in sufletul tau. O adevarata tornada de ganduri negative , ganduri pline de suferinta. In creierul tau este o vraiste si nu poti intelege nici macar de ce tocmai tu esti menit sa ai parte de necazuri . Este drept fiecare persoana are problemele ei …dar cand suferi tu nu stie nimeni ce este in sufletul tau sau in mintea ta si ce ganduri ai . Am inteles ca drumurile in viata sunt nu numai inflorite si imprejmite de campuri verzi ci si de baltoci si ploi si intuneric. Ele se despart si se lumineaza atunci cand tu ai fost capabil sa intelegi tot ceea ce s-a petrecut acolo si vei primi un premiu, vei deveni liber. Vei calatori din nou, vei da de  aceleasi probleme pana cand mori. Apoi dupa asta,vei simti ca esti liber ca nu mai suferi .

Trecutul

 Trecutul…Ce ciudat suna..parca am mai fost acolo. De ce nu putem sa retraim ceea ce a fost frumos?De ce? Pentru ca, trecutul face parte din viata fiecarui om.Este o etapa a vietii pe care nu o putem retrai, orice am face.Este dureros atunci cand te gandesti ca demult iti placeau acele locuri acei oameni,iar acum te-ai schimbat si nu mai vezi cum vedeai inainte,nu mai gandesti cum gandeai inainte.Imi e dor sa simt tot ce am trait candva, imi e dor sa mai fiu ca inainte,imi e dor sa calc in locurile acelea ,fara sa stiu ce va urma,sa caut fericire,sa nu ma prefac ca sunt bine,sa fiu eu.Candva simteam ca traiesc,ca am prieteni si ca nimeni nu imi poate schimba ceea ce am.Simt viteza timpului,cum trec anii,cum zilele se micsoreaza…iar vine o noua zi pe care o voi trai,iar maine voi spune.. : ,,Imi e dor sa scriu”..nu am mai scris de mult.Si asa se duce tot..toata viata este un drum scurt,dar greu de parcurs.